Liviu ANTONESEI

Geamantanul cu romburi este ...

... povestea unei intilniri, un eveniment care dezlantuie un proces interior complicat, asemanator unul labirint interminabil. O calatorie interioara pina la re-identificarea eu-lui incomplet. Eterna cautare, o intilnire, poate un moment de gasire a sinelui din lungul siri de gasiri si pierderi caruia ii este supus omul, poate o poveste de dragoste, poate cu sine insusi, in fond, cu viata. Trecutul isi intinde tentaculele ca niste sageti arcuite. Partile mobile ale acestora se desprind, parca, de trupul timpului si impletesc in prezentul subiectiv discursul launtric al omului "innoit". O noua poveste. Doi oameni se intilnesc, o forta "misterioasa" de atractie se mobilizeaza de la sine, ii apropie intr-o conjunctura care nu se lasa nici definita, nici cu uneltele obiectivitatii inteleasa, traiesc alaturati situatii "ciudate" care, pe masura ce povestea isi urmeaza cursul, se imbina tot mai mult in tesutul psiho-afectiv al eu-lui povestitor - pina la indoiala de existenta concreta a celei de-a doua persoane. Atit in forma, cit si in continut, este oglindita imaginea omului reflector, produs al aparentei intimplari, a individului condus de dorinta implinirii, atit exetrioare cit si interioare –acestea avind un numitor comun: iubirea.

Atmosfera textului – apasatoare, textul – o retea densa, intrepatrunsa de rupturi voluntare, in incercarea de-a pastra balansul dorit forma-continut!

Care altul ar putea fi sensul impreunarii oamenilor decit acela de-a gasi, prin fiecare altul, o parte din sine, o parte nevazuta pina la acel moment –dat-, o parte uitata, poate, sau una inca neformata, viitoare? Care alta forta, decit iubirea, ar putea pune un asemenea mecanism in miscare? Intelesul profund al intilnirii aparent intimplatoare – acela de a pune cap la cap semnele si insemnele existentei in senul unei gramatici personalizate.
Omul isi cauta simbolurile, imbraca ideea in forma pentru a o putea tiri dupa sine prin existenta-i, precum cu totii ne plimbam geamantanul cu romburi, devenit greu de sarcinile gindurilor care inchid cercuri sub presiunea energiei creatoare (sau distructive) deasupra mintilor noastre.

t.d.